luni, 24 martie 2008

I

Statea desirat pe un scaun in fata calculatorului, intr-o mană avea mouse-ul iar in cealalta telefonul mobil. Astepta un telefon de la un prieten, o veste importantă. In timpul asteptării isi aruncă totusi privirea pe un site sportiv. Citea comentariile articolelor si rezultatelor, se infuria de obicei cand găsea un comentariu ce era impotriva echipei sale de "suflet" si se grăbea sa lase si el un comentariu ce i se părea inteligent dar care trebuia neapărat să se termine intr-o injuratură. De data aceasta nu gasi nimic interesant, ci doar pierdea timpul trecand de la un link la altul.
Sunetul digital al telefonului il intoarse din lumea sportiva la realitate. Pe ecranul luminat al mobilului scria Musca, era telefonul pe care il astepta.
- Da, zi! raspunse tanarul putin in lehamite. Apoi dupa o pauza scurta continuă: Si ce a zis?.. Da... Pacat... Ce sa mai, e proasta. Imi vine mie acum cu replici de-astea. La Teo, atunci s-a dus... A facut tot ce i-a stat in putinta, dar acuma, nu domne, nu, nu mai poate, n-o lasa ma-sa... Ce sa mai zic! Sa faca cum vrea! Ma enerveaza ca minte. Hai.. nu conteaza! Ia zi, diseara la cat ne vedem....? Bine, bun. Ne vdem atunci! Salut!
Intre timp se ridicase de la masa si se plimba prin camera. Imediat ce inchise telefonul il puse pe masa si ofta. Afla ca Madalina, fosta lui prietena nu avea sa vina la petrecerea de disera. Spera intr-o reimpacare, care era posibila insa numai daca se intalnea acolo la petrcere cu ea. De data asta era dezamagit. Inaintea fiecarei petreceri la care se ducea avea intodeauna ganduri mari, intodeuna spera ca va fi ceva extraordinar, de data asta insa nu. Toate aceste ganduri disparura atunci cand incepu un joc pe computer. Acolo in lumea virtuală uită de tot. Click după click, actiona aproape instinctiv, stia ce trasee să aleagă si care sunt cele mai bune optiuni pentru eroul său. Invătase prin experientă (adică multe ore si jocuri pierdute) exact ce sa facă ca sa castige. Intr-un fel cam asa era si viata lui.
Un strigăt il scoase din amorteală:
- Liviu! Vino la masa, ca se răceste!
Tanarul continuă insa jocul. Mai avea cateva amanunte de pus la punct si nu putea sa termine chiar asa; se afla in mijlocul actiunii.
- Liviu, nu auzi? Vino odata la masa! se auzi aceeasi voce feminina dupa trei minute.
De data asta se ridica, lasa calculatorul deschis si se duse să se spele pe maini ca sa manance.
- Hai mai mama, ca s-a si racit ciorba! Uita-te si tu! ii spuse maica-sa in momentul in care el intra pe usa bucatariei.
Liviu nu dadu prea multa atentie femeii si se aseza la masă grăbit. Tăie doua felii de paine si incepu sa mănance. Buzele i se tuguiau usor pe marginea lingurii in timp ce sorbea si, desi maica-sa ii tot spusese ca ciorba s-a răcit, aceasta era destul de fierbinte pentru gusturile sale, asa ca manca cu grijă, sufland din cand in cand.
Femeia se aseza si ea langa el dupa ce puse pe masă si felul doi, niste pilaf cu pui. Isi trase un scaun mic de lemn fara spatar de sub masa, care o facea sa para si mai mica decat era. La fiecare sorbitura se apleca usor deasupra farfuriei, avand grija sa nu se pateze.
Era imbracata in hainele de casa, un tricou alb, vechi, plin de pete de grasime care arata ca, desi era grijulie in privinta acestui aspect, reusea sa se pateze destul de des. Pe pulpele groase erau lipiti niste colanti rosii care se asortau cu papucii pufosi din picioare. Parul vopsit blond era facut permanent si contrasta cu aspectul hainelor sale.
- Tricoul galben e curat? intreba Liviu in timp ce dadea la o parte castronul cu ciorba si isi tregea in fata farfuria cu pilaf.
- De unde sa stiu eu? Care tricou? raspunse putin tafnoasa la inceput femeia.
- Eh... ala de scrie handball pe el, care l-am primit la majorat... Poate mi-l calci si mie, te rog frumos! si lungi cuvantul frumos asa cum facea de fiecare data in fata mamei sale.
- Bine mamă, ti-l calc, raspunse femeia imbunată de privirea fiului sau. Dar unde te duci? Mie nu-mi spui? continuă femeia parcă simtindu-se păcălită.
- A fost ziua lui Alex joi si ne-a invitat asta-seara la el. Nu stau mult, completă grabit tanarul. Oricum stă aproape Alex. Pe la doua, cel tarziu ma intorc.
- Bine, bun ... O sa-ti calc tricoul. E curat din cate stiu, nu l-ai purtat saptamana asta. - Da, nu l-am purtat.
Dupa ce termină de mancat Liviu se duse pe balcon. Acolo isi scoase o tigara dintr-un pachet ce se afla pe pervaz si o aprinse cu un chibrit. Parintii ii dadeau voie sa fumeze, si ei fiind fumatori, acceptasera cu usurinta ca baiatul lor fumează. Cu tigara aprinsă se aplecă cu mainile impreunate deasupra marginii balconului.
Jos la bătătorul de covoare observă un fost coleg din generală ce invătase la o clasă paralelă, acum se ocupa de curătenia de primavară. Cu o mană tinea de covor si cu alta lovea cu bătătorul. Covorul se bălăngănea lăsand in urmă o peliculă de praf, insă nu asta ii atrase privirea lui Liviu, ci o tanără ce statea pe un gărdulet ruginit in spate si carea privea in jos la drumul prafuit.
De la etajul cinci Liviu putea să privească linistit in decolteul larg al tinerei. Sunetul bătătorului ce lovea covorul producea de fiecare dată o tresărire tinerei, aceasta se putea citi si din miscarea usoară a sanilor. O mana subtire ce se termina cu degete lungi stătea căzuta pe piciorul intins in care se proptea. Pozitia ei arăta o anumită oboseală care trezea in oricine o grijă parinteasca. Bătaie după bătaie Liviu se simtea tot mai atras de bruneta aceasta cu părul lung. Fără a-si ridica privirea de la ea aruncă tigara. Aceasta se rostogoli in aer lasand scantei mici in urmă. In acel moment fata isi ridică privirea si il vazu pe Liviu. Amandoi se priviră in ochi, amandoi cu aceeasi privire usor nedumerită insă aspră.

(VA URMA)

Un comentariu:

Ioan Aurelian Dura spunea...

deci daca tu ai scris asta te stii. Ai talent de scriitor. Ochi de detalii. Keep writing...