joi, 31 ianuarie 2008

Nota

E greu sa te trezesti la 6 dimineata, dupa ce in ultima saptamana ai trandavit in pat pana dupa ora 10. Durerea de cap, pe care ti-o da un somn intrerupt, chiar in momentul in care visul pare sa-si lege itele atat de incurcate, avea sa dispara abia cand am ajuns in fata salii de examen, la facultate. Sansa, insa a fost de partea mea si, in ciuda neplacerilor fizice datorate trezitului matinal am reusit sa obtin nota maxima, asta si cu ajutorul unei largi intelegeri a seminaristului.
Nici nu mi-a fost bine trecuta nota in carnet, ca deja alergam, facandu-mi loc printre trecatori ca sa pot ajunge in timp util la celalalt examen, pe care-l aveam de sustinut la sociologie. Singurul loc ramas in sala de examen, era bineinteles cel din prima banca in fata profesorului. Am avut noroc, insa ca am mai prins un loc in sala ce duduia de studenti zgomotosi si bine ingramaditi unul intr-altul.

Nu a fost greu examenul, o sa-l iau, insa din pacate nu pot sa spun acelasi lucru si despre micro... pardon econometrie, o materie la care nu am invatat si la care pe langa slaba mea pregatire s-au mai adaugat si o serie de intamplari nefericite, toate culminand intr-un tablou tragi-comic cu mine la catedra si o lucrare semnata de trei ori. Sanse mici..., maine primesc rezultatul.

Toata evolutia mea academica este reprezentata de un lung sir de note, asezat cu grija in cataloage deja vechi, uitate chiar si de mine. Din acest lung sir de note doar cateva mi-au mai ramas in amintire, si acelea nu sunt dintre cele cu care sa ma pot mandri. Execeptie face o singura nota si anume prima nota, pe care am primit-o vreodata in mod oficial, adica trecuta cu atentie intr-un catalog.

Pe un caiet special de clasa I, ajutator pentru scris, am desenat cu atentie o serie de semne ciudate, o serie ce nu se termina decat atunci cand atingeai capatul randului. Aveam linii oblice atat spre dreapta cat si spre stanga, bastonase, c-uri si c-uri intoarse, toate asezate cu mica mea chibzuinta pe caiet. Trebuia sa te folosesti cu grija de stilou, sa nu pateze sau sa mazgaleasca foaia si mainile-ti mici se nu se atinga de cerneala inca proaspata. Fiecare dintre colegi mei s-a straduit sa faca cele mai drepte linii si bastonase, si asa am facut si eu.

Doamna invatatoare ne-a strans caietele si ni le-a corectat chiar in aceeasi zi, apoi ne-a strigat pe fiecare dupa nume asa cum era scris pe eticheta caietului de catre parintii nostri . Noi inca nu invatasem sa ne scriem propriul nume, era inca o taina a adultilor. Printre noi se aflau, insa cativa care stiau sa faca acest lucru, pe acestia din urma eu ii priveam cu respect.

Inainte sa ne dea caietele doamna invatatoare a avut o rugaminte: sa nu ne uitam la notele pe care le-am primit pana ce nu ajungem acasa. Trebuia sa fie o surpriza atat pentru noi, cat si pentru parintii nostri. O parte dintre colegii mei nu au respectat dorinta doamnei invatatoare si, imediat ce au iesit pe usa clasei, manati de curiozitate si-au deschis caietele ca sa vada ce note au primit. In naivitatea mea de copil eu am respectat dorinta doamnei invatatoare, mi-am pus caietul in ghiozdan, ghiozdanul pe umar si abia ce am ajuns acasa m-am uitat in caietul meu sa vad ce nota primisem. Era noua.

luni, 28 ianuarie 2008

Referinta...

Dupa o zi nu tocmai buna, azi m-am trezit cu gandul sa citesc o carte. Ce alta carte as fi putut sa citesc azi daca nu cartea ce ma astepta de 2 zile imprumutata de la Yoyo, carte pe care sincer imi doresc de foarte mult timp sa o citesc, am cautat-o inca de dinainte de anul nou la biblioteca Rebreanu de langa mine si chiar si la Negruzzi, insa din pacate nu am gasit-o, asa ca in timpul vacantei de iarna am fost nevoit sa citesc un alt volum plin de pilde ce mi-a lasat o buna impresie ("Knut" si "Demian" de Herman Hesse). Singura persoana care se pare ca citise si fusese impresionata de cartea pe care o cautam era Yoyo, asa ca in timp ce o asteptam la metrou la Titan i-am dat un telefon sa o rog sa-mi aduc cartea.
Ma astepta de doua zile pe fotoliu, si cum azi de dimineata cand m-am trezit era o liniste deplina in casa, m-am apucat sa o citesc. Asteptarile mele au fost din plin rasplatite, cartea aceasta vine parca sa-mi arate cum e firea mea, sa-mi spuna unde gresesc si unde nu pot sa shimb nimic oricat as vrea.
E asa linistitor sa privesti, atat cat iti permit cuvintele scrise in sufletul unui om si sa vezi atatea asemanari. Sa-ti privesti iluziile in fata, sa-ti cunosti fortele proprii. Si tot ce poti sa faci e sa zambesti in fata amagirilor si a intelegeri lor.
Da, am zambit si m-am bucurat cand am citit gandurile pline de patima ale bietului personaj. Am tremuat de compasiune atunci cand am vazut cum isi construieste idealuri bazate pe bietele fiinte umane, cum fiecare traire a lui este maxima si sincera, cum incetul cu incetul spiritul sau bland se imbolnaveste de o boala puternica ce nu aduce cu sine decat suflarea intunecata a mortii.
O carte ce trebuie citita cu mintea treaza si inima deschisa pentru a fi inteleasa asa cum este inteleasa orice fiinta adica in limitele propriei constiinte. Caci fiecare dintre noi cauta sa gaseasca in lume si in ceilalti doar propria-i reflexie ca intr-o oglinda insa atunci cand aceasta nu se mai potriveste ei bine atunci omul incepe sa judece si sa dea valori morale iar atunci cand o gaseste, abia atunci incepe sa iubeasca.
Cititi si voi de Goethe - "Suferintele tanarului Werther".