miercuri, 22 decembrie 2010

Bătrânul

-Uite aici! spuse bărbatul ridicând de o pungă de plastic în sus. Ți-am lăsat mâncarea în frigider! Raluca a făcut și niște prăjituri pentru tine.
-Da, mersi, las-o acolo, spuse bătrânul ieșind de la toaletă cu fata udă. Se duse la frigider, verifica sacoșa și o aranja încă o data în același loc unde o așezase și bărbatul înaintea lui.
-Vrei un ceai? spuse bătrânul.
-Hai că stau să fumez o țigară. Nu vreau ceai. Bărbatul își scoase jacheta gri cu dungi roșii ce coborau de pe umeri pe piept, intră în bucătărie, deschise puțin geamul și se așeză pe un scăunel fără spătar de lângă fereastra intre-deschisă. Scoase o țigară cu filtru maroniu pe care și-o aprinse cu un chibrit de pe masă și trase primul fum înainte să întindă mâna afară pe geam.
- Și? În rest cum e? întrebă bărbatul după un timp, cu o indiferență și relaxare ce se percepeau din privirea sa fixată în gol și din tonul vocii sale coborât pentru prima dată de când intrase în casa bătrânului.
-Bine... cu mașina de spălat am o problemă nu se mai învârte cuva aia... Poate vorbești tu cu cineva să vină să o repare?
-Cu cine? tonul bărbatului crescu din nou.
-Nu știu, credeam că tu știi pe cineva care se pricepe să repare mașini de spălat.
-Mda...
Bărbatul se ridică în picioare înainte să tragă ultimul fum.
-Trebuie să plec. Mai trec miercuri seară, îi spuse în timp ce strivea mucul de țigară în scrumieră.
-Bine tataie, ...bine.
-Hai, la revedere, la mulți ani și ai grijă ce faci aici. Cu aragazul, cu chiuveta cu astea... Ai grijă la ăștia cu petardele și artificiile lor de revelion. Să nu ieși afară! Stai aici cuminte și te uiți la televizor.
-Da domne, nu mă mai ciondăni atâta. Am eu grijă. Bătrânul deja era în picioare și închidea ușa de la apartament în urma tânărului care cobora scările.
După ce încuie ușa se întoarse în bucătărie luă o cană de pe masă o puse sub chiuvetă și o clăti de câteva ori înainte să o așeze la locul ei din dulap.
Încerca să-și ocupe timpul cu activități domestice cat mai diverse însă uneori acestea se epuizau, cum era și cazul de acuma. Așa că se întinse pe canapeaua din sufragerie și încercă să închidă ochii puțin.
Facea asta de multe ori după-amiaza. Se întindea așa îmbrăcat pe canapea și închidea ochii, fără să doarmă. Uneori îi deschidea și se uita câteva momente la tavanul de deasupra lui. De data asta însă adormi.

Petardele și gălăgia tipică unei zile de sfârșit de an nu-l treziră pe bătrân decat pe la ora nouă înspre seară. Era deja întuneric în casă, asa că trebui să bâjbâie prin întuneric să găsească întrerupătorul de la lumina din sufragerie. Se duse apoi la măsuța pe care se afla televizorul și îl deschise de la buton.
Luă telecomanda aflată lângă aparat pe măsuță și se întoarse la loc pe canapeaua părăsită mai devreme.
Nu schimbă programul dar dădu un pic mai tare volumul.
"Mai sunt doar câteva ore până la terminarea anului, un an bogat în evenimente atât din cele mai puțin plăcute cât și evenimente care ne-au adus bucurii. Vă reamintim că deja o bună parte din locuitorii planetei au trecut în anul nou. Haideți să revedem câteva imagini cu bucuria oamenilor de anul nou din Tokyo, Hong Kong și New Delhi."
O serie de imagini cu oameni care se îmbrățișau sub un cer negru străbătut de artificii, începură să se deruleze la televizor. Mai întâi oameni galbeni cu ochii mici apoi oameni cu pielea cafenie și ochii mari. Toți zâmbeau și spuneau câte ceva nedeslușit pentru bătrân. Si el făcuse ochii mici ca să poată să vadă mai bine ce se petrece la televizor. Se ridică în cele din urmă după canapea să-și caute ochelarii. Îi găsi în bucătărie. Și-i puse pe ochi și se întoarse în sufragerie să caute o față de masă.
Era anul nou, așa că trebuia într-un fel să petreacă, poate îl cheamă și pe vecinul de pe palier să ciocnească un pahar de vin.
Deschise dulapul și luă o față de masă albă simplă cu flori roșii în colțuri legate între ele cu un fir galben subțire ce desenau un model oriental. O întinse pe masa din sufragerie și trase și două scaune lângă masă.
Din frigider scoase punga adusă de tânăr mai devreme și o sticlă de apă minerală în care se găsea niște vin rosu. Scoase din pungă salata bouef, câteva mezeluri și prăjiturile de la Raluca, care erau de fapt niște pișcoturi bine învelite în zahăr pudră. Le așeză pe toate pe masa din sufragerie împreună cu o pâine albă. Sticla de plastic, în care se găsea vinul, o puse însă jos la piciorul mesei. Zâmbi, era mulțumit ca un om mare care și-a făcut treaba. Acuma era un om mic.
Trebuie neapărat să-l cheme și pe vecinul de pe palier, sa-l servească cu o salată bouef și un pișcot. Își puse papucii de casă și ieși afară pe palier.
Frigul iernii se simțea ca un mecanism metalic abraziv care îți prinde fata și mâinile brusc in menghinele sale. Sună la apartamentul 42 o singură dată și așteptă puțin, își așeză urechea lângă ușă după care mai sună încă o dată. Nu se auzi nimic, nici un răspuns. Poate o fi fost plecat la vreo rudă, o cunoștință cine știe.
Se intoarse la masa din sufrageria sa, se așeză pe un scaun își puse puțin vin într-o cană și se uită la televizor.
"Urmează un purpuriu de tangouri alături de invitatul nostru special din aceasta seară" începu să se audă o melodie veche din difuzoarele aparatului, acompaniate de vocea invitatului special:
"Iubesc femeia!
De dor nebună
Femeia brună
Cu ochi negri de foc
Dar si pe aceia cu ochi verzi ca marea
Îmbrățișarea ei mă îmbată pe loc"
Bătrânul începu să murmure și el melodia. Ascultă toate melodiile de la televizor una după alta, pe majoritatea nu le cunoștea erau melodii noi. Pe cele pe care le cunoștea însă, încerca să le cânte împreună cu interpretul, era un fel de murmur pe ritmul melodiei.
Își puse și puțină salată bouef în farfurie și începu să mănânce cu pâine. Însă în timp ce mesteca se opriră brusc melodiile de la televizor.
"Mai sunt doar câteva minute până la anul nou. Dăm legătura colegilor noștri din piața Constituției, să vedem care este atmosfera acolo."
Atmosfera părea să fie foarte bună, multă agitație, oameni care făceau cu mâna, unii care țipau. Și bătrânul începu să se agite o dată cu ei, puse la loc pe masă pâinea și furculița și se grăbi să ia un pahar din bucătărie. Se întoarse repede în sufragerie, umplu paharul pe jumătate cu vin, puse sticla la loc sub masă și ridică paharul în aer parcă așteptând să ciocnească cu cineva. Stătea în picioare cu ochii pironiți pe televizor și cu paharul de vin sus în aer.
Așteptă. Și deodată:
"10, 9, 8,... " o dată cu numărătoarea inversă inima bătrânului se făcea tot mai mică și din stomacul său porni un nod care tot urca, "6, 5, 4" și urca cu fiecare cifră " 3, 2 , 1 La mulți ani România!" Nodul se opri în gât și primul lucru pe care îl făcu bătrânul în noul an fu să înghită un nod înapoi de unde venise din stomac.
Parcă vru să spună și el "La mulți ani" dar își dădu seama ca nu era nimeni cu el să-l asculte. Era singur în casă, asa că ridică paharul încă o data ca și cum ar fi dat noroc cu acel cineva care deși nu îl asculta sigur ar fi dat noroc cu el. Apoi bău paharul până la jumătate, atâta putu.
Văzu bucuria oamenilor prin televizor și auzi bucuria oamenilor prin petardele și artificiile din vecini. Ieși pe balcon cu paharul în mana să le și vadă. Nu era la fel de multă agitație ca și la televizor însă putu să întrevadă câteva artificii și rachete care zburau sau doar cădeau din balcoanele vecine și de vis-a-vis. Ar mai fii stat să privească la ele dacă nu l-ar fi trezit din amorțeală telefonul din casă.
La capătul liniei se auzi vocea bărbatului care-i adusese pișcoturile și salata bouef într-o sacoșă de plastic.
-La mulți ani și ție măi! Multa sănătate si un an mai bun decat cel care a trecut! Spuse bătrânul zâmbind. Da, asa să dea Domnul!... Să fie! Salută-i pe toți din partea mea și pe aia mică. Când mai treceți cu ea pe la mine?... Bine măi,... bine. La mulți ani!... La mulți ani!
Puse la loc telefonul în furcă și se întoarse la masă și în fața televizorului. Acum putea sa-și termine vinul și salata bouef din farfurie, pe care o lăsase neterminată de anul trecut.
Se făcu ora două și jumătate în noapte și bătrânul începu să strângă de pe masă. Spălă paharul și cana, ambele înroșite de vin, spălă farfuria și le puse pe toate la loc în dulap. Salata bouef, mezelurile, pișcoturile și vinul le băgă în frigider. Pâinea, la locul ei în coșul de pâine, acoperită de un șervet. Fața de masă însă o lăsă așa cum era desfăcută. Lăsă și televizorul deschis, și închise doar lumina. Se întinse ca de obicei pe canapeaua din sufragerie, de data asta pe lângă faptul că era îmbrăcat avea și papucii de casă în picioare, uitase să și-i scoată de când fusese la vecinul de palier.
Privea luminile de pe tavan, luminile de un albastru închis sau gri care veneau de la televizor, pe fundal se auzeau muzica și râsetele de revelion ale oamenilor din studiourile TV. Stătea cu mâinile încrucișate peste piept ușor adormit. Se gândea la ceai, la vinul care îl amețise, la vecinul de palier, la salata bouef, la băiatul său, la nepoată, la melodiile de la televizor, la soția sa. Și toate gândurile astea se rostogoleau într-o cuvă nouă de mașină de spălat. Se rostogoleau tot mai repede și mai repede trăgându-l după ele într-un somn adânc.

Este ora 7:40 și soarele răsare peste București cu greu, după o noapte lungă , de data aceasta, peste un București foarte liniștit. Cerul metalizat al dimineții se reflectă în sticlele de șampanie, în geamurile clădirilor vechi, în Dâmbovița.
Doi tineri obosiți trec braț la braț peste un pod. Își șoptesc ceva și se privesc în ochi. Zâmbetul lor se simte de departe.
Mai puțin în apartamentul bătrânului, aici doar lumina albă a soarelui matinal mai pătrunde. Se răsfrânge printr-un firicel de apă care tremură pe marginile țevii ruginite de la chiuvetă, pe tavanul din bucătărie, pe cel din sufragerie, lumina curge blând. Mâna dreaptă stă atârnată și ochii deschisi fixati pe tavan. Pe fundal se aude vocea de neoprit a televizorului:
"La mulți ani București! La mulți ani România!"

duminică, 21 martie 2010

Autostopul pana la Viena

Unde incepe calatoria? Atunci cand am iesit pe usa? cu o seara inainte? la inceputul anului?
Hm... o sa incep sa povestesc de cand am iesit pe usa de dimineata. Am sarutat-o pe bunica si am plecat. Nimeni nu stia ce am de gand sa fac in ziua aceea, nici mama, nici sora-mea.
Rucsacul il pregatisem cu o seara inainte si il lasasem la Stefan, prieten si vecin cu mine. Asa ca nimic nu era suspicios atunci cand am plecat, ma duceam cu treaba. Avem cel putin 8 ore la dispozitie pana sa-i anunt ca nu mai vin acasa.
L-am sunat pe Stefan mi-am luat rucsacul de la el si am plecat catre Viena.
Primul pas: m-am suit in metrou la Titan, am mers pana la Pacii si de acolo catre autostrada Bucuresti-Pitesti.
Am gasit un loc unde pot sa opreasca masinile si am scos foaia cu Pitesti Valcea. Ma gandeam ca o sa stau vreo doua ore pe acolo, dupa care frustrat o sa ma intorc acasa. Dar nu a fost asa! In zece minute deja eram in prima masina cu domnul Ion. Un camion mic de 2 tone care mergea pana la Valcea sa ia niste echipamente de telecomunicatii. Uimitor! Atunci am realizat cu adevarat ca am pornit la drum si ca nu mai e cale de inoarcere. Acesta a fost primul eveniment care mi-a ridicat moralul si mi-a dat incredere sa continui.
Aproximativ pe la 11 si jumatate m-am dat jos undeva langa Ramnicu Valcea intr-o scobitura a drumului unde pot fi luat de catre alte masini. Era un loc bun pentru autostop, atat de bun incat erau si doua prostituate langa mine care iesisera cu afaceri la marginea drumului. (Da stiu... eram pe soseaua de centura si incercam sa opresc masini alaturi de doua prostituate... va rog fara glume pe aceasta tema.Multumesc!) M-am gandit ca asta o sa-mi scada sansele de a lua o masina.
Am stat si am mancat doua sandwich-uri am baut niste apa si am scos foaia cu Sibiu. Norocul incepatorului probabil, dar in 20 de minute eram in alta masina, un Ford Focus care mergea pana la Arad. Acesta era domnul Ilie care lucra in Germania si care se ducea la prietena lui in Arad sa petreaca o noapte acolo inainte de a merge mai departe.
In Arad am ajuns pe la 17:30, de aici mi-am anuntat familia ca nu o sa vin acasa in seara aceea si ca sunt pe drum catre Viena. Nu prea au inteles cum am ajuns pana acolo dar nu aveam timp de convorbiri telefonice, trebuia sa gasesc o alta masina catre Budapesta.
Am mers pe soseaua de centura a Aradului si la o trecere de cale ferata intrebam oamenii daca ma pot duce pana la Budapesta sau Nadlac (granita) . Aici am stat destul de mult. La un moment dat s-au oferit niste camionagii sa ma ia pana in Budapesta, dar cu bani, asa ca i-am refuzat.
Dupa ceva timp m-am gandit ca nu e cel mai bun loc unde stau, asa ca am luat-o in sus pe sosea. Nu a fost o idee buna. Dupa 20 de minute eram in camp si nu gasisem nici un loc bun de stat, doar sosea. Am luat decizia sa ma intorc inapoi de unde plecasem. Mi-am dat seama ca am facut o greseala si ca pierdusem timp. Incepea sa se intunece.
Intors la trecerea de cale ferata am avut sansa sa ma ia cineva cu o Dacie foarte veche, fost autostopist si dansul. Mi-a spus ca nu e un loc bun de stat pentru Nadlac si ca o sa ma duca intr-o benzinarie mai aproape de granita unde trec multe camioane.
Cand am ajuns in benzinarie eram obosit dar multumit ca am un acoperis si ceva oameni prin jur cu care pot comunica. Se facuse deja noapte asa ca intrebam oamenii care opreau la pompa daca ma pot duce pana la Nadlac. Dupa vreo 3 ore de stat incepusem sa-mi fac planul cum o sa dorm acolo in benzinarie. Dimineata as fi avut mai multe oportunitati decat noaptea sa ma ia cineva.
Insa la un moment dat, un angajat de la benzinarie vine la mine si imi zice de un TIR care alimenteaza si ca as putea sa vorbesc cu soferul. M-am dus la sofer l-am intrebat daca poate sa ma ia pana in Budapesta. La inceput putin sceptic, m-a intrebat cu un puternic accent ardelenesc daca nu am vreo porcarie in rucsac si daca am actele necesare sa trec granita. L-am asigurat ca totul e ok, si dupa ce a alimentat m-am suit cu el catre Budapesta. Vasile, soferul, era din Alba Iulia si sincer nu am auzit niciodata asa un puternic accent ardelenesc ca al lui. Se indrepta catre Anglia si o lua prin Cehia nu prin Austria.
Un punct psihologic important a fost cand am trecut granita. Oricat de obosit si flamand eram faptul ca eram pe drum din nou imi crescuse moralul. Atunci am realizat ca o sa ajung in Viena. E o experienta placuta sa mergi cu TIR-ul, cred ca fost cel mai bun mijloc de transport.
Majoritatea transportatorilor romani au statie de telecomunicatie in masina si toti stau pe frecventa 22, asa pot sa vorbeasca intre ei si sa se fereasca de probleme sau sa ceara ajutorul. Domnul Vasile dupa ce a trecut de Budapesta, a dat prin statie daca e cineva care merge spre Viena si care ma poate lua. Raspunsul a venit imediat, asa ca doar m-am dat jos din TIR si m-am suit intr-un sprinter catre Viena.
Aceasta a fost prima masina in care nu am mai ascultat muzica populara. Nicu era un om deosebit, foarte familist, de fapt toti soferii pe care i-am cunoscut faceau multe sacrificii pentru familie, nu e o munca usoara.
Nicu mergea catre Germania asa ca m-a lasat intr-un OMV pe soseaua de centura a Vienei. Era cam 3 dimineata cand am ajuns acolo. Stiam ca sunt aproape de Viena asa ca am incercat sa o iau pe autostrada dar am facut un ocol si am dat tot in benzinaria de la OMV. Asa ca am stat acolo incercand sa intreb oamenii sa vad daca ma ia careva catre Viena. Toti cei care opreau in aceasta benzinarie se duceau fie catre Germania fie catre Budapesta, nimeni nu se intorcea in Viena. Au trecut si multi romani pe acolo dar degeaba, nimeni nu mergea in Viena. La un moment dat au venit la mine doua persoane, un tip si o tipa, si-au scos legitimatia de politist si mi-au cerut actele. Sincer in momentul acela am avut un mic soc, m-au intrebat unde ma duc, daca am unde sa stau si ce o sa fac in Viena.
Nu au fost probleme, dar dupa ce au plecat moralul meu era cam la pamant. Am presupus ca cei din benzinarie au chemat politia. Ma simteam ca un imigrant adevarat, intr-o tara straina.
Am luat decizia sa o iau pe jos, acolo stateam degeaba. Am vorbit cu vanzatorul din benzinarie si l-am intrebat in ce directie este Viena. Am reusit sa ma inteleg cu el cat de cat si mi-a zis care e directia generala (acolo nimeni nu vorbea engleza).
Am plecat, si am mai cautat prin parcarea imensa din fata, masini care ma pot lua. La un moment dat am vazut un tip si o tipa intr-o masina si i-am intrebat daca ma pot duce pana in Viena, din pacate si acestia au scos legitimatia de politist si mi-au verificat actele. Era al doilea echipaj de politie pe care il intalneam in Austria. tipa parea de treaba dar politistul era foarte agresiv. Solutia lor era sa stau in benzinarie si sa astept pana ma ia cineva, asta nu era insa si solutia mea. Eram foarte obosit ca sa mai stau acolo, mai ales cand eram atat de aproape de destinatie.
Dupa vreo 20 de minute cand politia nu mai era prin zona am luat-o pe autostrada, nu stiam ce sa fac altceva... Am mers vreo jumatate de kilometru si ma trezesc cu aceeasi masina de politie venind dupa mine cu girofarul pus. "We told you, not to go on the highway! Go back!" gandurile mele: "Argh... FUCK POLICE!" Ma simteam blocat in benzinaria aia, eram foarte nervos.
Incepuse sa se lumineze asa ca am vazut un gard in spatele benzinarie pe langa autostrada. Am gasit o poarta, si am intrat pe un camp care era deasupra autostrazii pe un deal, am sarit niste garduri si am ajuns la un drum mic, total parasit. Aici am avut timp sa fac prima poza.
Am vazut niste cladiri in fata si m-am indreptat catre ele. Peste cateva minute ajunsesem la niste case si simteam din nou ca sunt in civilizatie. Nu eram sigur unde sunt si daca e directia buna. Desi era cam pustiu pe strazile acelea dimineata, am vazut o fetita la vreo 12 ani si am intrebat-o daca sunt in Viena sau nu. Mi-a raspuns ca nu, sunt in alt orasel de langa Viena. Ea se ducea la scoala si mi-a zis sa vin cu ea sa iau un autobuz. Am luat un autobuz apoi un metrou de suprafata si am ajuns la Milenium Tower in Viena. Entuziasm, bucurie, victorie! Reusisem fara niciun leu sa ajung in Viena.
A mai durat ceva pana am ajuns la gazda mea, care de altfel a fost foarte surprinsa sa ma vada, fiindca nu o anuntasem exact in prealabil de ora la care vin. Am dormit la ea si apoi am inceput excursia prin Viena.
Vacanta in Viena a fost superba am cunoscut foarte multi oameni din multe tari: Franta, Spania, Italia, Grecia, Germania, Marea Britanie, Serbia, Slovacia, Ungaria, Bosnia si bineinteles Austria.
M-am intalnit cu prietenii mei din Italia, cu Valentina.
Pentru mai multe detalii legate de cum se face autostopul puteti sa cititi articoul lui Florin. El e expert in asta si ii multumesc pentru sfaturi. Articolul il gasiti aici.
Poze aici.
Nu regret nimic din aceasta calatorie si as repeta oricand experienta chiar daca tot ce am castigat a fost: per un po non c'e. PA