In urma cu 92 de ani

Acoperisurile celor doua turnuri, ce tineau de Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din orăselul Chaumont, se lăsară acoperite de lumina albă venita de la soarele primăvaratic. Tot orăselul era infăsurat in răcoarea matinală a primăverii, peste care linistea noptii se stingea usor cu fiecare nou cantec al păsărilor zgribulite.
Caroline se ridică din asternuturile sale si isi prinse părul lung, ce i se lipise de obraji in timpul
somnului. Camera sa, incă intunecată din cauza obloanelor pe care le trăsese de cu seara, era formată dintr-un pat stramt la capul căruia se afla o masă ceva mai inaltă. Sub masă stătea un taburete din rachită, pe care ea il folosea ca sa-si pudreze chipul si sa-si pieptene parul in fata unei oglinzi frumos inramate de pe masa. Pe perete, paralel cu patul, se găsea un dulap din lemn masiv, inalt si dreptunghiular, iar singurele obiecte din camera care se vedeau erau cateva esarfe, parfumuri, pudre si alte sticlute si cuti, toate ravasite in fata aceleiasi oglinzi de pe masă.
Cu picioarele goale pe dusmeaua de lemn, Caroline se indreptă spre fereastră si o deschise larg,
poruncind astfel luminii de dimineată să intre in camera sa. Isi puse coatele pe pervaz si se apleca sa priveasca mai intai jos in strada. Apoi, ridicandu-si privirea cuprinse intreaga panoramă si trase cu putere aer in piept. Voia să simtă curătenia primăverii, care ii năpădise tot trupul său implinit.
Venirea primăverii trezeste in toate vietuitoarele o nouă dorintă de a trăi, si de la această regulă nu face exceptie nici omul, care mai presus de orice altă vietate simte cum noi nădejdii incoltesc in sufletul sau. La fel si in sufletul Carolinei, speranta reveni parca peste noapte. In timpul somnului se gandise tot timpul la scrisoarea lui. O scrisoare simpla prin care isi reafirma dragostea fata de dansa si speranta ca in cel mai scurt timp va ajunge acasa. Se afla in localitatea Ornes aproape de raul Meuse. Ii scrise despre frumusetile zonei in care se afla si despre oamenii primitori din aceste locuri. Cu sinceritate ferma afirmă, insa ca nimic nu se compara cu Chaumont-ul si mica lor casa in care isi vor construi gospodaria imediat ce va veni de pe front.
Adesea tinerii indrăgostiti viseaza la ceea ce le va rezerva viitorul si cum isi vor implini vietile unul alaturi de celalalt. Acesta este unul dintre miracolele iubirii, iti da puterea sa privesti cu incredere spre viitor. Trebuie sa ai grija insa, căci viitorul se clădeste pe prezentul ce nu trebuie neglijat. Insa in momentul de fata el era asa departe, incat gandurile ei nu puteau zbura decat spre viitor si de fiecare data cand se gandea la el o cuprindea un dor atat de aprig, incat trebuia sa-si inchida ochii si sa stranga in brate pilota de pe pat, imaginandu-si ca el este acolo langa ea si o alinta. Legatura dintre ei doi fusese intodeuna puternica si sufletista, amandoi, avand o mila nemasurata pentru oameni. Se simtisera atrasi unul de altul instinctiv inca de la inceput, ca si cum ceva mistic si predistinat ii atragea unul catre celalalt, fiecare privire, fiecare gest pe care el il facea era destinat doar ei si invers. Un singur lucru se aflase in calea dragostei lor la inceput, si anume ratiunea care le spunea sa aiba grija si, care intodeauna le aducea in suflete indoiala si suspiciunea. Aceasta insa disparea intodeauna atunci cand se regaseau si privirile lor alungau orice neincredere anterioara.
Erau logoditi de aproape un an. Cu toate acestea iarna o petrecuse singura doar cu visele si gandurile sale, acestea insa erau intunecate de posbilitatea mortii iubitului. De cand fusese incorporat, ceva rece parca i se asezase pe piept si o rodea incet intr-un ritm lugubru. Isi amintea mereu pusca de vanatoare a tatalui sau si se gandea la forta pe care o are un astfel de dispozitiv, oricat de tanar si voinic ar fi cineva nu poate sa ramana in picioare in fata plumbului fierbinte ce vine cu repeziciune de pe tevile acestor pusti.
Lui Caroline nici nu-i trecea prin minte ca exista si alte dispozitive mai complicate pe care oamenii le folosesc ca sa ucida. Pusca tatului sau nici nu se compara cu huruitul mitralierei automate, cu minele si grenadele explozive. Si nici nu-si putea imagina campurile impazite de sarma ghimpata si brazdate de transeele, in care soldatii tremurau nu atat din cauza frigului sau a noroiului umed, ci mai ales de frica. Nu se gandise niciodata ca pe fata scumpa a iubitului sau va sta masca de gaze, si ca pe langa grija gloanţelor si a exploziilor va avea grija aerului ce il respira.
Pentru prima dată oamenii incepeau sa se ucida intre ei in mod mecanizat. Dar in aceea dimineata de primavara, pe 21 februarie 1916 o fata tanara visa la fereastra camerei sale la momentul reintalnirii, visa la timpurile ce au sa vie, la o gospodarie, la un copil, la o familie. Toate acestea se succedau in mintea ei cu repeziciune si tot acest val-vartej al gandurilor o facu sa zambeasca. Intorcandu-se in camera sa ofta usor, si in acelasi timp in care aerul cald iesi din pieptul sau, undeva departe, intr-o padure aproape de Verdun cadea un obuz german. Astfel porni ofensiva armatei germane impotriva celei franceze dand nastere celei mai lungi si sangeroase batalii din Primul Razboi Mondial. Bătalia de la Verdun avea sa se termine abia la sfarsitul anului. Pe o portiune de pamant de cel mult zece kilometri patrati aveau să-si gaseasca moartea sute de mii de tineri, unul dintre acestea avea sa fie si iubitul Carolinei.

Priveste!

Inainte de toate, o sa-mi platesc datoriile fata de putinii mei cititori si o sa precizez ca am luat nota 6 la examenul "cu trei semnaturi", asta insemnand ca nu am nicio restanta pana in momentul de fata. Desi mai astept cateva rezultate la sociologie si unul la cibernetica, sper ca situatia actuala sa nu se schimbe.

Mai jos o sa redau o poezie, pe care am scris-o acum vreo cinci ani, in clasa a 10-a, mai exact. Ceea ce se gaseste mai jos este scris demult, in trecut, si asta pentru ca simt ca trebuie sa mai scriu ceva, insa inspiratia nu prea a mai fost alaturi de mine in ultima perioada. Voi reda asadar una din singurele, daca nu chiar singura poezie, pe care o mai pastrez din acea perioada. E o poezie care sper sa va placa, si care e putin cam idealista in felul sau, asa cum sunt si eu de altfel.

Priveste !

Bea vinul rece al diminetii
Sa cazi ingenuncheat pe prispa vietii.
Nu te mai cufunda in ganduri viitoare,
Nu te mai chinui gandindu-te la tot ce moare!

N-ai vrea sa-ti simti suflet lemnos,
N-ai vrea sa tot privesti la ce-i frumos
Un pitpalac, un cos de casa fumegand,
Un fulg, ceva banal, ceva miscand.

Miresme cristaline vechi si albe
Sunete rosii, vascoase, calde,
Senzatii armonice-n imperfectiune
Frumoase-n sentimentul tau de vioiciune.